Ne-am mutat pe PuiDeCompuneri.UrbanKid.ro!

Vei fi redirectat automat. Daca nu mai ai rabdare :P, mergi singur pe
puidecompuneri.urbankid.ro
si actualizeaza-ti bookmarkurile.

11/05/2007

Marea, prietena mea

Via request pe mail.

Varianta evidentă la tema asta ar fi gen "vai ce mult îmi place la mare, în fiecare an aştept vara cu înfrigurare ca să ajung la mare, unde îmi place nisipul, îmi plac valurile, îmi place să mă joc în apă, pentru că marea e prietena mea şi mi-aş dori să trăiesc pe litoral ca să stau mai mult cu ea".

Dar să încercăm altceva...

Pui de compunere
- povestea unui copil care nu a fost niciodată la mare
- de când era mic era fascinat de ea, fără să o fi văzut vreodată
- avea o grămadă de poze cu marea, filme, desene animate, cărţi, care îi plăceau la nebunie
- se uita la poze şi îşi imagina cum ar fi să fie şi el acolo, printre palmieri şi nisipuri aurii
- citea în cărţi poveşti cu pescari şi marinari temerari, de la care a învăţat că marea trebuie respectată
- din filme învăţase că marea e periculoasă pentru cei nesăbuiţi, care se aventurează fără să se gândească la consecinţe
- cu toate lecturile şi vizionările lui, ajunsese să cunoască marea mai bine decât se cunoştea pe sine
- într-o noapte, marea i-a apărut în vis şi i-a zis că este cel mai conştiincios băieţel, pentru că privind-o prin ochii personajelor lui preferate, a ajuns să o cunoscă mai bine decât toate personajele la un loc; i-a mai spus că acum el e pregătit şi că ea îl aşteaptă să facă în sfârşit cunoştinţă
- băieţelul i-a răspuns că are impresia că dacă ar veni la mare, totul s-ar termina, că văzând-o în realitate, n-ar putea sa se mai joace cu ea aşa cum se joacă în imaginaţia lui
- marea i-a zâmbit şi i-a spus că este foarte înţelept pentru vârsta lui, că va continua să-l viziteze în vis şi că îl consideră primul ei prieten uman adevărat
- băieţelul s-a bucurat enorm la auzul acestor cuvinte şi i-a spus mării că atunci când se va face mare, va scrie despre cum a început prietenia lor.

Mai ai de adăugat detalii la fiecare liniuţă (să descrii ce vede, ce miroase, ce-şi închipuie personajul) şi să te gândeşti dacă vrei să descrii ca narator povestea băieţelului, sau dacă vrei să o scrii la persoana I.


Spor la scris!

Niciun comentariu: