Ne-am mutat pe PuiDeCompuneri.UrbanKid.ro!

Vei fi redirectat automat. Daca nu mai ai rabdare :P, mergi singur pe
puidecompuneri.urbankid.ro
si actualizeaza-ti bookmarkurile.

12/02/2007

O personalitate care m-a impresionat

Via request pe mail.

Nu vreau să vă spun ce personalităţi m-au impresionat pe mine, pentru că nu vreau să vă influenţez. Vă spun însă că atunci când aud sintagma asta, mă gândesc la trei variante de răspuns:
- personalităţi adică persoane publice, cunoscute, din orice domenii (literatură, muzică, politică, istorie, ştiinţă... orice!)
- personalităţi "personale", adică persoane obişnuite pe care le-am cunoscut şi de la care am învăţat ceva, sau pe care le-am admirat (părinţi, profesori, prieteni, rude mai mari sau mai mici decât mine...)
- personalităţi propriuzise, adică setul de trăsături ale unei persoane pe care am cunoscut-o sau nu (poate că nu mă impresionează diriginta mea ca om, dar sunt impresionată de abilitatea ei de a fi empatică, de a îşi înţelege elevii, de a-şi păstra calmul în orice situaţie etc.)


Pui de compunere 1
Gândiţi-vă întâi despre care dintre categoriile de mai sus vreţi să scrieţi. O variantă este să descrieţi întâi persoana respectivă, iar apoi să scrieţi despre ce efect a avut asupra voastră. În continuare, câteva întrebări care să vă ajute să vă structuraţi şi dezvoltaţi gândurile.

Persoana
- Cine e?
- Cum aţi cunoscut-o / cum sau când aţi auzit prima oară despre ea (carte, televizor, de la prieteni...)?
- Ce rol are persoana respectivă? Ce face / a făcut în viaţă?
- Ce ştiţi despre ea?
- Ce anume vă impresionează la ea? Ce face? Cum face? Anumite trăsături ale ei? Abilităţi, ce ştie să facă?

Efectul asupra voastră
- În ce fel v-a impresionat? O admiraţi? Vreţi să învăţaţi ceva din ce ştie? Sa ştiţi să faceţi ceva ce face acea persoană? Să aveţi acelaşi impact asupra oamenilor ca ea?
- S-a schimbat ceva la voi după ce aţi cunoscut / aţi aflat despre această persoană?
- V-aţi făcut vreun fel de plan personal ca urmare a impactului pe care a avut-o asupra voastră? Intenţionaţi să faceţi ceva altfel, sau ceva nou, sau poate să nu mai faceţi ceva?

Dacă este vorba despre o personalitate publică / o celebritate pe care nu aţi cunoscut-o personal, ce aţi face sau ce aţi discuta cu ea dacă aţi putea să o întâlniţi?


Pui de compunere 2
Atunci când aud "personalitate care m-a impresionat", primul lucru care îmi vine în minte este o impresie pozitivă... Puteţi însă să folosiţi întrebările de mai sus pentru a descrie o personalitate care v-a impresionat negativ. Un tiran de exemplu este impresionant, în sensul că te face să-ţi doreşti cu tărie libertate şi pace. O persoană intolerantă, care discriminează împotriva altor naţii sau credinţe decât ale sale, poate fi impresionantă în sensul că te face să-ţi doreşti să aperi drepturile altora şi să lupţi împotriva intoleranţei. O persoană foarte egoistă te poate impresiona astfel încât să-ţi propui să fii mereu foarte atent la cum te porţi cu alţii... etc.


Pui de compunere 3 - pentru avansaţi :)
Al doilea sens din DEX al verbului "a impresiona" este legat de felul în care se fac fotografiile şi înseamnă "a acţiona asupra substanţei sensibile de pe o placă, de pe un film sau de pe o hârtie fotografică, dând naştere unui proces chimic datorită căruia se înregistrează o imagine".

Puteţi folosi întrebările de mai sus pentru a scrie o mică ciornă, iar apoi să scrieţi compunerea ca pe o mare metaforă, pornind de la a doua definiţie a lui "impresiona". Astfel, v-aţi compara pe voi cu o hărtie fotografică albă, încă nescrisă, personalitatea aleasă ar fi ca o substanţă, o rază de lumină care vă atinge, iar efectul ei asupra voastră ar fi imaginea, fotografia care apare şi se conturează încet-încet pe hârtia albă, procesul prin care voi vă schimbaţi ca urmare a întâlnirii unei alte persoane.


Spor la scris!

12 comentarii:

Anonim spunea...

Scrie si pentru mine o compunere pentru ca iti citesc blogul in fiecare zi.

Anonim spunea...

ma laut rasul vb ff serios=)))))))

Sandra G spunea...

@ mexicanul: nu stiu cum a scapat nevazut comentariul tau... da-mi o tema si-ti scriu cate compuneri vrei tu :)

@ fabeto: sper ca in sensul bun al cuvantului :)

Golde Goldstein spunea...

Exista o persoana, intr-adevar, pe care eu o admir cel mult. Acea persoana este mama. Dar nu mama mea, ci mama celei mai detestate fiinte a secolului 20, anume, mama lui Adolf Hitler. Nu multa lume o cunoaste astfel incat sa isi faca o parere despre ea. Nu trebuie sa o invinovatim pentru pacatul urmasilor ei. A fost cea mai buna mama care printr-o dragoste enorma a reusit sa il creasca pe cel mai de temut dictator. A fost o mama care a luptat pentru copiii ei, care a suferit enorm dupa pierderea a 4 dintre ei si care a reusit sa depaseasca chinurile vietii doar avandu-l pe Adolf aproape. Orice femeie daca ar fi suferit cat ea, si-ar fi pus capat zilelor, insa ea nu a fost asa. A fost si va mai fi: Klara Hitler – cea mai buna mama.
S-a nascut in anul 1860, in Weitra, intr-o familie modesta de catolici. Mama ei, Johanna Hiedler, a pierdut 5 copii, consecutiv, inainte de o avea pe Klara. Au urmat apoi inca 2 fiice, insa ambele bolnave. Klara a crescut educata intr-un spirit strict catholic, renuntand la multe pentru a dobandi dragostea lui Dumnezeu, intocmai cum i se spunea in familie. A crescut astfel invatand sa il iubeasca pe Dumnezeu. Era modesta, harnica, linistita si neobisnuit de frumoasa, datorita ochilor ei mari, profunzi, de un albastru intens, care contrastau cu parul ei negru si lung. Pe scurt, era o femeie atragatoare, poate nesigura de frumusetea ei, dar care isi pastra demnitatea, si mai ales, castitatea.
In anul 1876 il cunoaste pe cel care avea sa ii devina sot peste aproximativ 9 ani. “Unchiul” Alois, cum il numea chiar Klara, era un functionar vamal casatorit cu o femeie mai in varsta decat el cu 14 ani, o evreica dupa moartea careia Alois avea sa mosteneasca o mare parte din bani. Alois era varul Johannei Hiedler, implicit unchiul Klarei. Locuind alaturi de sotia sa in Braunau, la un han, Alois cauta o fata harnica, credincioasa si mai ales cinstita, pentru a avea grija de gospodarie. Iar nepoata lui, Klara, a fost persoana potrivita. A trebuit insa sa plece, destul de repede, deoarece sotia lui Alois era o femeie invidioasa, avand impresia ca Alois ar avea o slabiciune pentru frumoasa lui nepoata. Astfel, Klara a fost nevoita sa munceasca in Viena, timp de 4 ani de zile, timp in care Alois s-a recasatorit cu o tanara camerista, Franziska Matzelsberger. Era o fata atragatoare, insa mult prea tanara, devenind astfel “doamna Hitler” la varsta de doar 19 ani, in timp ce Alois avea 43. Au avut impreuna 2 copii: Alois Jr. si Angela. Dupa nasterea Angelei, Franziska s-a imbolnavit de tuberculoza si nu mai putea face fatza muncii. Astfel Alois a reangajat-o pe Klara, care avea sa devina mama pentru copiii rivalei sale. Franziska a murit mult prea devreme, la doar 23 de ani, lasand in urma doi copii, de un an, respective 2. Klara i-a crescut cu o dragoste mai mult decat materna, lucru care l-a impresionat pe Alois, hotarandu-se sa o ia de sotie. Deoarece intre cei 2 exista un grad de rudenie, a fost necesar un acord Episcopal. Un alt motiv al casatoriei era sarcina Klarei, in luna a patra. Pe data de 7 ianuarie 1885 Alois si Klara deveneau oficial sot si sotie. Cu toate astea, Klara continua sa-i spuna sotului ei “unchiule”. In mai 1885 s-a nascut primul lor copil, un baiat numit Gustav, iar un an mai tarziu s-a nascut Ida, urmata in 1887 de Otto. Soarta a facut ca Otto sa moara la doar 3 zile dupa nastere, rapus din cauza unei colici. Doua luni mai tarziu, Gustav isi dadea sufletul in bratele mamei, fiind cuprins de virusul difteriei. Insa deoarece o nenorocire nu vine niciodata singura, o luna mai tarziu si Ida inceta sa mai traiasca. Klara a simtit durerea pierderii unui copil, exact ca si Johanna, mama ei. Daca in urma cu doar 3 luni, Klara era mama a 3 copii, acum era singura cu un sot indolent careia nu-i pasa de suferinta sotiei lui. Klara avea doar 27 de ani dar trecuse deja prin incercarile unei vieti intregi. In anul 1889, ca printr-o minune, in duminica Pastelui, s-a nascut Adolf. Alois insa nu i-a acordat niciodata dragostea paterna de care avea nevoie orice copil, convins fiind ca si acesta va fi un alt mort al familia Hitler. Klara a facut tot ce i-a stat in putiinta pentru ca Adolf, Adolf Hitler, sa supravietuiasca si sa traiasca inconjurat de iubire. Adolf a crescut avand-o pe Klara ca idol, iar pe Alois ca inamic. Alois devenise brutal si violent, lovindu-l pe Adolf. Iar Klara, care intotdeauna isi apara fiul cu propriul ei corp, deseori primea loviturile pline de ura ale “unchiului” Alois. Adolf beneficia de o protectie din partea Klarei, greu de descris prin cuvinte. Klara a fost intotdeauna o icoana pentru Adolf. Chiar si dupa moartea ei, Adolf a avut alaturi chipul de inger al mamei sale, fiind nedespartit de fotografia acesteia. In anul 1894 s-a nascut al cincelea copil, Edmund, care a murit la numai 6 ani. Edmund, fiul preferat al lui Alois, a lasat in urma doar o depresie cumplita in sufletul tatalui, si mai ales al mamei, fiind al patrulea copil pierdut. In anul 1896 s-a nascut ultimul copil al familiei, Paula, care desi suferea de o usoara forma de retard, a reusit sa supravietuiasca copilariei. Adolf a crescut alaturi de sora sa, care era nevoita sa indure loviturile date de catre el. Intr-adevar, Adolf a fost un copil violent, manifestand sentimente de ura fata de cei din jur. Singura fiinta pe care a iubit-o a fost Klara, iar Klara a fost singura care l-a iubit cu adevarat.
In anul 1907, Klara a murit rapusa de cancer. Sleita de puteri, o implora pe fiica sa vitrega, Angela, sa fie o mama la fel de buna pentru Adolf. Adolf a suferit profund. Nu putea face nimic pentru mama lui, care a fost ucisa de tratamentul unui “blestemat” evreu. In iarna anului 1907 Klara a incetat din viata avandu-i alaturi numai pe copii. Niciodata Adolf nu si-a aratat direct dragostea fatza de Klara decat in ultimele clipe ale vietii ei. Desi era slabita iar cancerul o degradase atat fizic cat si moral, Klara isi pastra frumusetea de alta data. Ochii ei stinsi, dar albastri, care au varsat prea multe lacrimi, pareau un lac de iubire si o mare de suferinta. Murise fara sa isi vada fiul cum, peste aproximativ 30 de ani, impartea Europa si macelarea fara mila atatia evrei. Oare ar fi continuat sa-l iubeasca ?
Pentru mine, probabil un simplu cititor, mama lui Hitler, mama conducatorului ABSOLUT al Germaniei, reprezinta un ideal. Este idealul pe care am vrut intotdeauna sa il am, fara a ii sti adevarata valoare. Nu m-a interesat niciodata ce avea sa faca Adolf Hitler peste 3 decenii de la moartea ei. Singura care m-a impresionat a fost Klara. Prin puterea, forta si credinta extraordinara de care a dat dovada, reusind sa infrunte relativ greutatile vietii care aveau totusi sa vina.

Anonim spunea...

poti face o comp.cu titlul Hitler pt golde asta

Sandra G spunea...

anonim, am respins un comentariu cu tente rasiste, sper sa nu te superi pe mine :)

nu voi face compuneri cu hitler pentru ca nu-mi place personajul de loc.

i-am lasat comentariul lui Golde pentru ca incerc sa evit pe cat posibil cenzura... dar la ce reactii provoaca, cred ca in curand il sterg :D

Anonim spunea...

bvo peste tot numai hittler...cred k minte...nu m-am suparat pe tn ci be golde shi pt ea am cerut comp q hittler k sa be lase in pace...

Sandra G spunea...

si eu cred ca are "ceva" de rezolvat, m-am gandit sa sterg comentariile, dar mi-a fost teama sa nu se supere si sa se adanceasca si mai mult in filmul asta...

ma bucur ca nu te-ai suparat pe mine :) hai sa ne vedem noi de ale noastre, ca pana la urma golde nu ne-a incurcat cu nimic :)

pool spunea...

era un banc...Un om se duce la vrajitoare sa-i ghiceasca viitorul.
aceasta ii zice:
-vei face un mare rau oamenilor!
omul ingandurat,pleaca spre casa.
pe strada vede un copil pe care era sa-l calce o masina...
Omul zice in gand:Dak il ajut nu fac niciun rau.Se duce il ia din mijlocul strazii si ii zice:
-Qm te cheama pe tn baiatule?
-Adolf Hitler.

Blogul lui Po_OL spunea...

Pentru oameni culti adevaratele vedete sunt scriitorii...[Iar eu stiu deja ca ai scriitori preferati.]

Anonim spunea...

hey cine ma poate ajuta si pe mine... am nevoie de o compunere cu titlul "popas in lumea cartilor"...cel tarziu seara asta merci!

Sandra G spunea...

Salut anonim,

Imi pare rau, dar nu am cum sa raspund mai devreme de 3 zile la cereri. Sper ca te-ai descurcat :) Ma voi bucura sa te ajut data viitoare daca imi spui mai din timp ce ai nevoie.