Ne-am mutat pe PuiDeCompuneri.UrbanKid.ro!

Vei fi redirectat automat. Daca nu mai ai rabdare :P, mergi singur pe
puidecompuneri.urbankid.ro
si actualizeaza-ti bookmarkurile.

1/02/2010

Viața în culori

Tema: o compunere filozofică intitulată "Viața în culori"

Pregătire
Să pornim de la definiția filozofiei. Aruncați o privire pe toate definițiile din DEX, ca să vă faceți o idee generală. Pentru compuneri filozofice, vă propun să vă sprijiniți pe definiția "concepție generală despre lume și viață". Asta înseamnă ca indiferent despre ce scrieți, să ajungeți la final la o concluzie generală despre lume și/ sau viață.

Pui de compunere 1
Scrie povestea unui copil teribilist care pretindea că nu-i plac culorile și insista să se înconjoare cu negru. Se îmbrăca numai în negru, scria și desena numai cu negru, își convinsese părinții să-i cumpere mobilă neagră și așternuturi negre în cameră. Descrie cum într-o zi acest copil reușește să enerveze un spiriduș, care face o vrajă din cauza căreia copilul nu mai vede culori, ci doar alb-negru. Închipuie-ți cum arată o săptămână alb-negru din viața acestui copil, ce i se întâmplă, cum îl schimbă faptul că nu mai vede nicio culoare. La final, copilul îi cere spiridușului să-l "repare", realizând că iubește viața în culori și că nu poate trăi fericit fără ele.

Pui de compunere 2
Scrie despre un copil care s-a născut mut, deci care nu se poate exprima ca noi prin cuvinte. Descrie cum acest copil se îndrăgostește de culori și realizează că le poate folosi ca pe cuvinte, pentru a le arăta celorlalți ce crede și ce simte. Își creează propriul vocabular al culorilor, fiecare nuanță având înțelesul său: roșul aprins înseamnă iubire, roșul închis înseamnă furie, verdele pastel înseamnă liniște, albastrul închis - înțelepciune, și așa mai departe. Imaginează-ți mai multe culori și sensurile lor și descrie în ce fel copilul folosește acest vocabular cu cei din jur (părinți, prieteni, colegi, la școală, pe stradă etc.).

Pui de compunere 3
Scrie despre tine! Mai întâi, încearcă să identifici perioade diferite din viața ta și notează ideile principale pe o ciornă. Pot fi perioade liniștite, perioade agitate, unele mai triste, unele vesele, unele dificile, altele în care ai învățat multe... etc. Apoi, gândește-te cu ce culoare s-ar "asorta" fiecare perioadă. Roz pentru când ești îndrăgostită, verde pentru când ești veselă, galben pentru vacanțe, și așa mai departe. Pentru fiecare perioadă, explică în ce fel ți se "arată' culoarea respectivă: poate că îți sar în ochi lucrurile care au acea culoare, sau vezi valuri colorate în momentele intense... lasă-te purtată de imaginație și povestește-ți propria viață în culori.


Spor la scris!

Niciun comentariu: