Un obicei străvechi
Tema: o compunere despre "un obicei străvechi"
Pui de compunere - variantă realistă
Pe o ciornă, fă o listă cu obiceiurile străvechi pe care le cunoști. Tăierea moțului sau ruperea turtei la copii mici, furatul miresei, tăierea porcului, aruncatul sării peste umăr, orice alt obicei pe care îl știi. Alege obiceiul care îți place/ te distrează cel mai mult. În compunerea ta, descrie apoi acest obicei, imaginându-ți când a apărut, cine l-a inventat și de ce, de ce au început și ceilalți oameni să îl practice, cum a ajuns să fie un obicei pentru un popor întreg.
Pui de compunere - variantă fantezistă
Inventează tu un obicei practicat din moși strămoși. Pentru asta, răspunde întâi pe scurt pe o ciornă la următoarele întrebări:
- Cine practică obiceiul? Un anumit grup de oameni, băieți, fete, tineri, bătrâni, animale, plante, zmei, zâne...
- De când și de ce au început să-l practice? Pentru a evita un pericol, pentru a aduce sănătate, prosperitate, noroc, fericire, pentru a invoca un anumit spirit sau zeitate?
- În ce constă obiceiul? Cine îl practică, ce gesturi execută, folosește obiecte ajutătoare, se practică solo sau în grup, în intimitate sau în public, e nevoie de un loc sau un moment anume?
- Cum ai ajuns tu să afli despre acest obicei? Ai întâlnit pe cineva care ți l-a povestit, l-ai văzut tu practicat (când? unde?), ai citit despre el (unde?)...
Dacă te distrează, pornind de la întrebările de mai sus, poți inventa chiar tu, chiar acum, un obicei care să rămână în familia ta din generație în generație, care deci va deveni străvechi peste mai mulți ani :) Poate un album foto care se face manual când se naște un copil și în care familia pune poze și povești, sau o cutie în care se adună anumite obiecte, fiecare cu un rost anume, sau o întâlnire cu toți membri familiei, la fel de importantă ca Paștele sau Crăciunul, dar care să nu aibă legătură cu religia... Lasă-ți imaginația să zburde :)
Spor la scris!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu