Ne-am mutat pe PuiDeCompuneri.UrbanKid.ro!

Vei fi redirectat automat. Daca nu mai ai rabdare :P, mergi singur pe
puidecompuneri.urbankid.ro
si actualizeaza-ti bookmarkurile.

12/28/2009

Timpul, cel mai mare dușman al meu

Tema: o compunere cu tema "timpul - cel mai mare dușman al meu".

Pui de compunere 1 - cuminte și realist
Pe o ciornă, încearcă să faci o listă cu momente în care ai simțit timpul ca pe un dușman. Probabil că vor fi momente neplăcute în care ți-ai fi dorit ca timpul să treacă mai repede și momente plăcute în care ți-ai fi dorit ca timpul să treacă mai încet. Alege apoi momentele cele mai semnificative și descrie-le în compunerea ta. Ce se întâmpla? Cum simțeai că trece timpul? În ce fel îl simțeai ca pe un dușman? Ce ți-ai fi dorit să se întâmple? Cum ai fi vrut să treacă timpul?

Pui de compunere 2 - personificare
Închipuie-ți timpul ca pe un personaj. Cum arată? Cum se poartă? Când l-ai văzut prima dată? În ce fel ți-a devenit dușman? Ce ți-a făcut sau ce nu a făcut? De ce? Ai vorbit cu el? Cum s-a desfășurat conversația? Ați ajuns la vreo concluzie? A încercat să te împace? Ai reușit tu să-l convingi de ceva? V-ați mai întâlnit de atunci? Te lupți cu el? Cum? El ce zice?

Pui de compunere 3 - cu vrăjitori și super-eroi
Timpul este la bază un personaj pozitiv. Doar că un vrăjitor malefic face o scamatorie și pune stăpânire pe timp, transformându-l în cel mai mare dușman al omului (cum, în ce fel se manifestă dușmănia asta?). Tu ești însărcinat să aperi oamenii de timp, luptându-te cu el (de ce îi aperi? cum te lupți cu timpul?). Într-o bună zi însă, îți dai seama că timpul nu e chiar așa de rău (cum/ în ce situație îți dai seama de asta?) și te hotărăști să te aliezi cu el împotriva vrăjitorului cel rău.


Spor la scris!

Niciun comentariu: