Ne-am mutat pe PuiDeCompuneri.UrbanKid.ro!

Vei fi redirectat automat. Daca nu mai ai rabdare :P, mergi singur pe
puidecompuneri.urbankid.ro
si actualizeaza-ti bookmarkurile.

12/21/2009

Călătorie pe aripile cuvintelor

Tema de compunere: Imaginează-ţi că ai, asemenea personajului-narator, camera ta fantastică, unde te refugiezi pentru a porni în neobosite călătorii, pe aripile cuvintelor. Într-una dintre aceste aventuri, ajungi într-un spaţiu exotic, fascinant prin forme şi culori. Redactează o compunere în care să descrii această lume şi oamenii ei.

Pregătire: aceasta este o temă foarte bogată, care conține deja în ea schema compunerii tale. Tot ce ai de făcut este să îți notezi fiecare element pe o ciornă și să răspunzi la câteva întrebări ajutătoare. Nu trebuie să răspunzi în scris și nu trebuie să răspunzi neapărat la toate întrebările. Gândește-te câte puțin la fiecare și notează în câteva cuvinte răspunsul la întrebările care ți-au stârnit cel mai mult imaginația. Apoi, din toate răspunsurile pe care le dai, îți poți țese povestea compunerii.

Aruncă o privire și pe ceilalți pui de compuneri despre Cuvinte și pui de compuneri despre Călătorii, sigur vei găsi și acolo idei care să te inspire.

Pui de compunere
1. Ai o cameră fantastică în care te refugiezi.
Unde este camera?
Ce mărime are?
Are ferestre? Câte, cât de mari, colorate, acoperite, descoperite...
Ce mobilă e în cameră? Ce obiecte, ce forme, ce culori, ce elemente surprinzătoare?
Mai e cineva în afară de tine în cameră? Un animal, un personaj fantastic, o plantă cu personalitate?
De ce te refugiezi în cameră? Fugi de ceva sau cauți ceva?
În ce fel/ de ce simți camera ca pe un refugiu?

2. Pornești într-o călătorie pe aripile cuvintelor.
De ce pornești în călătorie, ce te motivează, ce cauți, ce eviți?
Cum călătorești pe aripile cuvintelor? Îți iei tu zborul sau te răpesc ele? De ce?
În ce fel ieși din cameră în această călătorie? Pe ușă, pe geam, printr-o gaură din podea, printr-un vârtej (de cuvinte?), printr-o oglindă sau alt portal secret, printr-o carte...
Cum e călătoria? Ce vezi, ce întâlnești, ce se întâmplă de când pleci și până ajungi la destinație?
Ce simți/ gândești pe parcursul călătoriei?

3. Descoperi un spațiu exotic, fascinant prin forme și culori.
Închide ochii. Imaginează-ți că zbori și ajungi într-un loc pe care începi să-l vezi din depărtare.
Ce fel de loc e? Mic, mare, închis, deschis, luminos, întunecat?
Mai degraba pajiște, poiană, pădure, plajă, munte, oraș?
Intră încet-încet în detalii cu imaginația și descrie ce vezi, de la imaginea generală la cele mai mici detalii de forme, culori, elemente (copaci, iarbă, nisip, pământ, cer, nori, stele, lumină, mirosuri, mișcări, sunete sau muzică...)
În ce fel e exotic, altfel, deosebit, diferit de lumea noastră acest spațiu?
Cum te simți plimbându-te prin el? Ce gânduri îți vin? Ce îți vine să faci?
Ce legătură au cuvintele cu toate acestea? Doar te-au purtat pe aripile lor până aici sau au și ele un rol în decor?

5. Oamenii care locuiesc acolo.
Unde îi vezi, în ce locuri stau?
Cum arată? La fel ca oamenii din lumea noastră, asemănători, foarte diferiți, arată cu totul și cu totul fantastic?
Câți sunt? Sunt diferiți între ei, ca vârstă, aspect, îmbrăcăminte, comportament?
Ce fac? Fac ceva singuri, în perechi, în grupuri?
Folosesc vreun fel de instrumente, jucării, obiecte?
Au animale? Ce fel de animale? Ele ce rol joacă în peisaj?
Cum întâlnești acești oameni? Discuți sau faci altceva cu ei? Ce-ți spun, ce-ți arată, ce-ți dau, ce-ți cer?
Înveți ceva de la ei? Joci vreun rol în povestea lor? Cuvintele au vreo treabă în toată povestea?

6. Întoarcerea din călătorie.
De ce pleci din acel spațiu? Vrei tu, ești luat înapoi, ești gonit, ești nevoit, ești trezit din vis?
Cum ajungi înapoi în camera ta? Cum se petrece călătoria de întoarcere?
Cum te simți când ajungi înapoi în cameră? Fericit, trist, vesel, obosit, plictisit, supărat, îngrijorat, nervos, amuzat, încurajat, însetat/ înfometat...
Ce concluzii tragi după această călătorie? Viața revine la normal sau este pe veci schimbată de experiența pe care ai avut-o? În ce fel?
Ai mai face o dată sau de mai multe ori această călătorie? De ce? Ai mai lua pe cineva cu tine sau ai trimite pe altcineva în locul tău?


Spor la scris!

Niciun comentariu: