Elev în comunism

Andra are o temă dificilă... "elev în comunism". Cum îi spuneam şi ei, eu am prins doar clasa I si aIIa înainte de '89, deci nici eu nu mai ţin minte mare lucru, dar hai să vedem ce iese :)


Pui de compunere 1
La naştere, copilul primeşte un sac invizibil în care îşi poate aduna toate cuvintele pe care le învaţă. Povesteşte despre un băiat sau o fată care s-a dus fericit în prima lui zi de şcoală în '84, cu sacul de cuvinte după el. Acolo a descoperit că de fiecare dată când vroia să folosească anumite cuvinte, cum ar fi "libertate", "dorinţă", "drept", apăreau nişte personaje mici şi gri, ca nişte mici fantome, care îi furau cuvintele. Povesteşte cum în primul său an de elev, reuşea să-şi recupereze cuvintele când cei gri nu erau atenţi, dar pe parcursul celor cinci ani de şcoală până în '89 a obosit să se mai chinuie şi a pierdut multe cuvinte care îi erau dragi.

Pui de compunere 2
Povestea unui elev pedepsit că întreba "de ce?". Nu înţelegea de ce trebuie să vorbească frumos despre tovarăşul Ceauşescu, pe care nici măcar nu-l cunoştea, decât din tabloul atârnat în clasă. Nu înţelegea de ce trebuie să scrie poezii despre macarale şi uzine în loc să scrie despre flori sau păsări. Nu înţelegea nici de ce trebuie să stea cu mâinile la spate în timpul orei, într-o poziţie atât de incomodă. Nu înţelegea de ce trebuie să-şi spioneze colegii şi de ce tovarăşii lui de joacă în trădau cât ai zice peşte. Şi cum era un elev curios, întreba învăţătoarea "de ce? de ce? de ce?". Cu o figură tristă, aceasta îl trimitea la colţ, sau îl punea să scrie de câte o sută de ori câte o frază. În ianuarie 1990, când a reînceput şcoala după căderea comunismului, învăţătoarea l-a luat pe elev de-o parte, l-a strâns tare în braţe şi a scos din buzunar o hârtie pe care îşi notase toate întrebările lui... şi a început să-i răspundă.


Pui de compunere 3
Pe vremea comunismului se întâmpla ceva ciudat... Mergeai la şcoală cu scânteia ta de viaţă aprinsă, ca o luminiţă care se vede când te uiţi în ochii cuiva, iar până terminai şcoala, cumva scânteia aia se stingea. Scânteia fiecărui om este sursa creativităţii lui, a personalităţii lui, este ceea ce face fiecare persoană să fie unică. Pentru că şcoala îi învăţa pe toţi să fie la fel şi nu permitea niciun fel de abateri de la reguli, uşor-uşor, pentru că nu erau folosite, scânteile se stingeau. Erau însă câţiva elevi care reuşeau să-şi păstreze ceea ce îi făcea unici: îşi creau grădina lor secretă, de care nu ştia nimeni, unde aveau libertatea de a gândi şi de a se juca aşa cum vroiau. Unii dintre ei se pierdeau pe parcurs, pentru că cineva le descoperea aceste grădini şi îi îndepărta de ele. Alţii reuşeau să "supravieţuiască" şcolii şi să nu se piardă pe ei înşişi printre toate regulile şi obligaţiile impuse de sistem.


Spor la scris!