Ne-am mutat pe PuiDeCompuneri.UrbanKid.ro!

Vei fi redirectat automat. Daca nu mai ai rabdare :P, mergi singur pe
puidecompuneri.urbankid.ro
si actualizeaza-ti bookmarkurile.

3/17/2008

Doi se ceartă, al treilea câştigă

Mihaela are nevoie de idei pentru o compunere cu titlul "doi se ceartă, al treilea câştigă", care să aibă ca personaje două berze şi o broscuţă, lângă un lac.


Pui de compunere 1 - previzibil
Cele două berze vor să mănânce broscuţa şi se ceartă care a văzut-o prima. Broscuţa le spune că pe fundul lacului este o oglindă magică, ce nu minte niciodată, şi că singura modalitate de a şti cine pleacă de acolo cu burta plină este să intre amândouă în lac, să găsească oglinda şi să o întrebe care a fost prima. Evident că amândouă berzele se îneacă şi broscuţa câştigă :)

Pui de compunere 2 - tot previzibil
Berzele se ceartă pe broscuţă şi broscuţa le imploră să o lase în pace. Apare o a treia barză care fură broscuţa şi dispare în zare cu ea.

Pui de compunere 3
Doua berze se plictisesc pe marginea lacului şi se tot întreabă ce să facă. Apare o broscuţă care le propune să le înveţe să joace cărţi [sau orice alt joc pe care îl cunoşti tu bine]. Berzele acceptă şi stabilesc toate 3 că cine va pierde jocul va deveni slujitorul câştigătorului. Broscuţa le explică greşit regulile, astfel încât la un moment dat cele două berze ajung să se certe şi broscuţa câştigă :)

Pui de compunere 4 - suprarealist
O barză şi o broscuţă stăteau pe marginea unui lac şi se certau pe o pălărie roşie, cu flori albastre şi boruri mari. Amândouă o vroiau foarte tare, reuşiseră să o apuce şi fiecare trăgea de pălărie. Apare o barză cu două capete care înţeapă pălăria cu ciocul, fix în mijloc. Pălăria cedează şi se rupe în două. Prima barză şi broscuţa pleacă, supărate că nici una nu a câştigat pălăria, a doua barză e fericită că are ce să-şi pună pe ambele capete.


Spor la scris!

3 comentarii:

Anonim spunea...

broasco!!!

Sandra G spunea...

Oac! :)

Anonim spunea...

hihi