Ne-am mutat pe PuiDeCompuneri.UrbanKid.ro!

Vei fi redirectat automat. Daca nu mai ai rabdare :P, mergi singur pe
puidecompuneri.urbankid.ro
si actualizeaza-ti bookmarkurile.

2/29/2008

Călător în lumea cuvintelor

Thalia are nevoie de idei pentru o compunere narativă cu titlul "călător în lumea cuvintelor", care să conţină ceva despre puterea cuvântului asupra persoanelor şi asupra personajului narator (ea).

Oricare ar fi puiul de compunere pe care îl alegeţi, va trebui să începeţi prin a descrie lumea cuvintelor. Pentru asta, vă recomand să citiţi post-urile despre "lumea şi sufletul poeziei", "o lume de vis" şi "călător prin pădurea de gânduri".


Pui de compunere 1
Lumea cuvintelor nu este accesibilă oricui. Ca să ţi se dea voie să ajungi acolo trebuie să înveţi foarte multe despre cuvinte, să ştii cât mai multe cuvinte şi înţelesul lor exact. Cuvintele sunt foarte puternice şi au o putere specială: simt atunci când oamenii nu le cunosc şi nu le respectă, iar atunci când simt asta, puterea lor se dublează şi pot dărâma un vizitator nepoftit în doi timpi şi trei mişcări.
Imaginează-ţi un personaj arogant, care a pătruns în lumea cuvintelor fără permisiune şi ce a păţit acolo. Cu ce cuvinte s-a certat? Ce cuvânt l-a doborât şi l-a trimis înapoi acasă?
Nu uita să descrii cum ai aflat tu această poveste şi în ce fel te-a impresionat, marcat, influenţat.


Pui de compunere 2
A fost odată ca niciodată o fetiţă care tocmai învăţase să citească. Atunci când a reuşit să citească prima ei propoziţie cap-coadă, s-a trezit brusc într-o lume nouă, de care nu mai auzise [adică lumea cuvintelor, aici vine descrierea ei].
Povesteşte cum s-a plimbat ea pe acolo, cu ce cuvinte s-a întâlnit şi ce i-a spus fiecare: ce înseamnă, în ce texte îl găseşte şi ce putere poate avea asupra oamenilor. De exemplu:
- zglobiu: înseamnă vioi, sprinten, zburdalnic sau cu un ritm vioi, săltăreţ. Îl găseşti în texte vesele, în poveşti sau în descrierile copiilor. Poate face un om să zâmbească, sau chiar să chicotească.
- sumbru:
înseamnă întunecat, posomorât, întunecos. Îl găseşti în texte despre case părăsite, furtuni sau personaje negative. Poate face un om să se întristeze, să îl treacă fiori sau chiar să se sperie...
- etc.
[pentru varianta asta, foloseşte cu încredere www.dexonline.ro, te va ajuta să găseşti definiţii şi cuvinte la care nu te-ai fi gândit]


Spor la scris!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Imi place mult ca stii intotdeauna o cale prin care sa faci compunerile. Si prin simple cuvinte tu dai idei indraznete.Tema pe care o alegi are mereu o sclipire parca. Bravo, mi-ai dat de multe ori sfaturi folositoare

Sandra G spunea...

Multumesc frumos! Ma bucur ca te-am putut ajuta :) Temele nu le aleg eu, vin de la copii, respectiv de la profesori, eu ma ocup doar de idei :)

Spor la scris in continuare!